Genetica medicala in sistemul privat si in sistemul de stat

Posted on March 5, 2013 by Dr. Viorica Radoi

Zilele trecute am fost la un simpozion la care au participat colegi de ai mei cu specialitatea de genetica din toata tara. Totodata am aflat de la o parte din colegii mei din provincie care au luat cuvantul ca Bucurestiul este o pata alba pe harta geneticii din tara. Cu exceptia a 3 cazuri (amintindu-se de 3 colegi din Bucuresti care lucreaza la 3 spitale de stat) in rest genetica un prea exista in Capitala. Erau trecuti in statistica prezentata de colegii din Societatea Romana de Genetica Medicala exclusiv medici angajati in sistemul de stat si somerii cu specialitatea genetica medicala. Despre ceilalti nici o vorba. Am inteles astfel din acea prezentare ca mai bine nu lucram nicaieri sau ma reprofilam in alta specialitate, atunci sigur contam pentru cei care conduc Societatea Romana de Genetica Medicala. Sunt angajata in sistemul privat de la sfarsitul rezidentiatului, cand eram gata sa ma angajez intr-o clinica de ingrijiri pentru bolnavii de cancer in faza terminala. In alta parte, pe specialitatea mea nu exista nici un loc disponibil. A fost o oportunitate incredibila pentru mine sa profesez exact in specialitatea in care ma pregatisem 5 ani. Majoritatea medicilor ne cunoastem si ne respectam, chiar daca lucram in companii rivale putem spune, exista concurenta, fiecare ne dorim sa progresam profesional, sa avem cazuri interesante si sa gasim solutii pentru problemele pacientilor nostri. Oricum majoritatea colegilor care profeseaza in spitale de stat ca medici geneticieni profeseaza si in clinicile private mai mult sau mai putin formal. Din pacate, sistemul de stat nu scoate posturi in specialitatea genetica medicala, astfel incat tinerii specialisti au varianta schimbarii specialitatii, plecarii din tara sau varianta de a fi somer. Intr-o astfel de situatie, cred ca posibilitatea de a te angaja intr-o clinica/ maternitate privata este binevenita. Nu spun ca medicii de la privat sunt mai buni decat cei de la stat, cum de altfel nu cred nici in varianta opusa. Spun ca, in loc sa ne “ sapam” intre noi, ar trebui sa luptam sa ne facem cunoscuta specialitatea (putina lume stie cu ce se ocupa un medic genetician) si sa ne dovedim utilitatea. Mi-ar fi foarte usor sa public cateva date statistice legate numarul de pacienti care vin in departamentul de genetica din Medlife, ce solicitari de analize avem, oricum de la an la an sunt din ce in ce mai numeroase. Analizele genetice sunt scumpe peste tot in lume (la noi cu atat mai mult incat majoritatea se trimit in strainatate), nu sunt , din pacate, suportate de sistemul de asigurari. Daca apar insa laboratoare chiar si private care le lucreaza testele in tara, costurile ajung sa fie mai mici. Ma intreb de ce oare au venit la mine pacienti care au facut analizele intr-un spital de stat din Bucuresti sau provincie sa discute desi puteau foarte bine sa mearga la medicul din acel spital si sa obtina informatii gratis. Oricat de mare ar fi aceasta rivalitate stat vs privat ( regretabila totusi si artificial creata) sunt convinsa ca se cunosc activitatile colegilor din clinicile private indiferent ca sunt din Bucuresti, Iasi, Cluj sau Timisoara. Medicina de stat este buna, exista performanta in anumite centre, multe acestea fiind si in Bucuresti. O mare problema o reprezinta si lipsa de popularizare a acestei specialitati, dar semnalele din ultimele luni, inclusiv cele pe care le primesc eu pe acest blog, ne arata ca suntem pe drumul cel bun. Atata vreme cat exista din ce in ce mai multi pacienti care vin la specialistul de genetica medicala chiar daca acesta profeseaza doar intr-o clinica privata inseamna ca specialitatea devine din ce in ce mai cunoscuta si isi dovedeste utilitatea fata de pacient. In final probabil ca sunt multe de adaugat in aceasta discutie fara sfarsit : stat vs privat, este bine sa fie concurenta ( ca in orice domeniu de altfel), dar important este sa ne respectam reciproc munca si sa formam o echipa in fata celor care contesta meritele acestei specialitati.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s