O DESCOPERIRE REVOLUTIONARA a medicilor romani de la Fundeni a ajuns in prestigioasa revista „Nature”

Originally posted on Medical Genetics:
O echipă de medici de la Institutul Fundeni, în colaborare cu cercetători de la Universitatea din Singapore au făcut o descoperire care va revoluţiona metodele de diagnostic şi tratamentul cancerului la ficat. Reuşita lor se regăseşte în numărul de noiembrie al prestigioasei reviste „Nature Genetics”. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de…

Premiile Ad Astra pentru Cercetarea de Excelenţă

(…) consilierul pentru cercetare al ministrului educaţiei şi cercetării, vicepreşedintele CNCSIS şi apoi CNCS etc.), nu am devenit membru al Ad Astrei, deşi le împărtăşesc ferm valorile în cercetare, din motive obiective: am vrut ca acele colaborări pe care le avem să fie cât mai obiective. Fiind una dintre cele mai reprezentative organizaţii de profil…

Mental disorders and gender

Originally posted on Dr. Traian Stefan Grozescu's personal blog:
User friendly ARTICLE (from Wikipedia): Gender is correlated with the prevalence of certain mental disorders, including[1] depression, anxiety and somatic complaints.[1] Major depression is twice as common in women.[1] The lifetime prevalence rate of alcohol dependence is more than twice as high in men, and…